Categorii
City Break

City break în București: locuri interesante de văzut în capitală

Ți-ai planificat câteva zile de vacanță în București și ești curios despre cele mai importante obiective pe care să le bifezi? Am făcut o listă care să cuprindă cele mai atractive locuri care să te facă să cunoști și să îndrăgești rapid orașul.

Grădina Botanică

Grădina Botanică din București are o suprafață de 18.2 hectare iar la intrare, se află Muzeul Grădinii Botanice. Clădirea în stil brâncovenesc adăpostește 5.000 de specii de plante, dintre care 1.000 sunt specii exotice.

Muzeul Cotroceni

După ce ai explorat minunățiile Grădinii Botanice, la câțiva pași te așteaptă să-l descoperi: Muzeul Cotroceni. Cu ajutorul unui ghid, te vei plimba pe aceleași coridoare care au aparținut regilor și reginelor României. Fosta reședință regală și-a conservat în mare măsură forma de atunci.  

Casa memorială Ion Minulescu

La o aruncătură de băț de la Muzeul Cotroceni, se află fosta locuință a poetului Ion Minulescu. Locuința păstrează documente literare, scrisori, manuscrise, fotografii și o colecție impresionantă de tablouri și sculpturi.

Palatul Parlamentului

Una dintre cele mai interesante și mai valoroase, controversate, luxoase și emblematice clădiri din București este Palatul Parlamentului. Construcția respectă stilul brâncovenesc, cu influențe renascentiste, baroce și germanice și mai mult decât atât, te vor impresiona cu siguranță cele peste 1000 de încăperi pe care le include.

Templul Coral

Templul Coral este o sinagogă care aparține Comunității Evreilor din București. Totodată este cel mai mare lăcaș de cult mozaic din oraș.

Muzeul Satului, muzeu în aer liber

Dacă te afli în capitală, în nici un caz să nu pleci până nu vezi Muzeul Satului cu colecțiile sale de 120 de gospodării țărănești din diverse zone ale țării. Sfat: vizitează Biserica maramureșeană, moara de vânt și cherhanaua din Jurilovca.

Muzeul Țăranului Român

Dacă tot suntem la capitolul muzee din București, îmbogățește-ți experiența turistică printr-o vizită la Muzeul Țăranului Român. Edificiul cuprinde colecții de costume populare și obiecte tradiționale, obiecte de ceramică și icoane specifice fiecărei regiuni din țară.

Muzeul Kitsch

Chiar dacă nu ești un împătimit al muzeelor sau poate ai chef să vezi ceva mai diferit, acest muzeu sigur îți va capta atenția și te va face să îți dorești să revii. Îl găsești în centrul orașului și ai ocazia să vezi aproximativ 200 de exponate care îți amintesc de copilărie. Muzeul este dispus pe două nivele și 8 categorii: Dracula, kitsch-ul religios, kitsch-ul țigănesc, perioada comunistă, designul interior, modern, moda pitzipoancelor, Make your own kitsch (unde poți dona obiecte kitsch-oase) și Galeria de artă a kitschurilor.

Observatorul Astronomic

Dacă te-a prins seara pe străzile Bucureștiului, atunci profită și admiră stelele pe cerul senin cu Observatorul Astronomic. Locul te atrage de la prima vedere. Clădirea are o formă curioasă, în formă de corabie cu o cupolă de observator, iar o dată ce i-ai trecut pragul vei învăța despre sistemul nostru solar, constelații și galaxii.

Casa memorială Anton Pann

Acesta este cel mai interactiv loc din București, în care te vei simți ca într-un tărâm al basmelor. Aici că poți interacționa cu mai tot ce este în casă: instalații cu care să te joci, animații, o arhivă de sunete și instrumente muzicale. Mai mult chiar, vei putea auzi instrumentele în bucățile muzicale compuse de Anton Pann.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *